Greva generală în administrația publică locală este inevitabilă, a devenit o necesitate!
Începând de astăzi, intrăm în logica organizării acțiunilor de protest generalizat la nivelul administrației publice locale, punctul culminant fiind greva generală.
Voi cere convocarea Biroului Executiv al Federației Columna-SCOR, pentru săptămâna viitoare, în vederea declanșării procedurilor de organizare a grevei împotriva politicii sociale și economice a Guvernului, conform prevederilor art. 155 din Legea dialogului social nr. 367/2022.
Vom respecta ad litteram procedurile și rigorile legii.
Este necesară mai întâi adoptarea, publicarea și intrarea în vigoare a ordonanței trenuleț, acesta fiind obiectul acțiunii revendicative, legea obligându-ne să notificăm guvernul cu minim 10 zile înainte de a începe procedurile, cu indicarea în copie a actului normativ care conduce la diminuarea drepturilor.
Prin urmare, potrivit legii, nu se poate organiza greva înainte de adoptarea actului normativ, ci numai după intrarea acestuia în vigoare.
Respectând toate termenele și procedurile din lege, vârful acțiunii de protest se va produce în luna ianuarie, la o dată pe care o vom conveni în cadrul Federației Columna-SCOR, care va avea calitatea de organizator al grevei.
Ieri, 11 decembrie 2023, la invitația informală adresată ACoR de către colegii din Asociația Municipiilor din România, am participat la o discuție a structurilor asociative ale administrației locale cu ministrul finanțelor, Ioan-Marcel BOLOȘ și secretarul de stat din MF, Daniela PASCARU, pe tema bugetului de stat 2024 și a viitoarei ordonanțe trenuleț. O discuție sterilă și confuză (dinspre minister).
Am plecat din Ministerul Finanțelor profund dezamăgit de lipsa totală de empatie cu problemele oamenilor de la firul ierbii, de aroganța și suficiența pe alocuri semidoctă a conducerii ministerului, îmbrăcată în zeflemea și ironii de prost gust și, uneori, într-o inacceptabilă necunoaștere a legii.
Să fii în stare să sugerezi primarilor să refuze angajarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap, acolo unde legea te obligă să o faci, este și nelegal, dar și inuman.
Să pretinzi că “posturile sunt blocate, deci puteți să nu mai angajați asistenții personali”, e o lipsă de profesionalism cruntă, în condițiile în care ordonanța în vigoare, inițiată chiar de către Finanțe, doar “suspendă concursurile pentru ocuparea posturilor vacante”, iar asistenții personali nu se angajează prin concurs, ci la cererea și la propunerea persoanei cu handicap.
Să reproșezi ansamblului administrației publice locale, încercând să justifici discriminarea în materia finanțării, că, citez “70% din deficitul bugetar este din cauza sumelor alocate localului” este o mare rușine și o manipulare criminală, pentru că acea sumă reprezentând 70% din deficitul previzionat al întregului buget consolidat reprezintă calculul lor pe ipoteza în care pur și simplu administrația publică locală nu ar exista!!!
Ca și cum țara asta nu are sate, comune, orașe sau municipii, ci doar guvern, ministere și parlament, iar simpla existență a administrației locale, sau a copiilor, sau a bătrânilor, sau a bolnavilor nu sunt decât nefericite cauze ale unui deficit în buget și nicidecum obligații solidare ale statului în ansamblul său…
Să te fudulești că, înainte de toate, ești preot, dar să folosești zeflemele de maidan la adresa propriilor cutume ale confesiunii tale (“hai să continuăm cu pomelnicul”, “doamne miluiește”, “hai să aducem și batiste de bocit”) arată doar ipocrizie, nicidecum credință în propria misiune, fie ea religioasă sau laică.
Refuzând cu obstinație să înțeleagă faptul că personalul salariat din administrația publică locală a rămas singura familie ocupațională discriminată prin menținerea la nivelul de salarizare al anului 2021, în timp ce tot restul corpului bugetar a fost aliniat la valorile pentru anul 2022 din Legea salarizării, sfințiile lor ne-au transmis foarte clar mesajul că nu le pasă.
Toată activitatea beneficiază de sprijinul
Secretariatului General Faxmedia.
Aplicația de digitalizare a proceselor administrative prin Monitorul Oficial Local
21 de registre. Fiecare registru conține câmpurile impuse de lege.
Site-uri moderne. Legale. Standardizate.
S.O.S. pentru administrația publică locală!
Aplicația de digitalizare a proceselor administrative prin Monitorul Oficial Local
Aplicația de digitalizare a Sistemului de Control Intern Managerial prin Organigrama Dinamică