Minciuni sfruntate, bătute de date adevărate!

Data: 23/11/2023

Un articol de Mircea-Alexandru MATEI

Din ce în ce mai accentuat, în ultima vreme se tot aduce în discuție subiectul comasării unor (multe) comune. Motivul invocat de fiecare dată este acela că, nu-i așa, trebuie făcut ceva în privința aparatului administrativ care s-ar fi umflat peste măsură și dă pe-afara cazanului bugetar – iar comunele sunt primele vizate pentru că, vezi Doamne, unele nu-și acoperă cheltuielile de funcționare din propriile încasări ! Aceste poziționări generează situații de-a dreptul hilare uneori: zilele trecute apărea un articol (https://newsweek.ro/social/regionalizare-2000-localitati-ar-disparea-mii-de-bugetari-concediati-locuitori-pusi-pe-drumuri), în care vârful de lance al „comasatorilor”, domnul Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, avansa câteva dintre ideile domniei sale pe acest subiect iar jurnalistul completa după ureche. Îl înțeleg perfect pe domnul Daraban: mediul privat, în special întreprinderile mici și mijlocii, gâfâie sub povara cheltuielilor statului – situație sintetizată de strigătul „nu putem noi produce cât puteți voi cheltui”! Ce nu înțeleg este pornirea domnului Daraban tocmai asupra segmentului care cheltuie cel mai puțin: comunele! Se adaugă o logică absolut distorsionată, care nu-i face cinste deloc autorului acestor aberații: „Redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori și oraș cu cel puțin 10.000 de locuitori. Totodată toate instiuțiile ar trebuie să fie grupate. Reorganizarea administrativă propusă de Camera Națională după modelul curților de apel ar aduce reale economii”; astfel, dacă s-ar desființa comunele cu sub 5.000 de locuitori, ar fi dați afară peste 55.000 de angajați, plusează și jurnalistul! Uite, de-asta sunt bune statisticile, ca să semnaleze când o iau unii pe câmpii: sunt 63.513 posturi ocupate în administrația publică locală la nivel de comună (fără asistenții personali ai persoanelor cu handicap), plus aproximativ 5.000 în orașele mici, adică un total rotunjit de până în 70.000 de angajați; dăm afară 55.000 și am rămâne cu 15.000 de angajați, LA ACEEAȘI POPULAȚIE (că doar comasarea nu înseamnă și depopularea localităților comasate sau…mai știi!)! Ar rămâne un funcționar la 500 de locuitori (!!!), față de unul la 79 de locuitori câți este acum, de exemplu, media la orașe și municipii (cumulat), ceea ce cred că ar plasa România pe ultimul loc în lume! După „logica” asta, de ce să nu-i dăm afară pe toți?! Evident, este o aberație, dar aberațiile astea circulă și puțini iau aminte la gogoașă înainte de a o înfuleca pe nerăsuflate!

Lăsăm deoparte faptul că sunt multe, foarte multe alte argumente care arată aberația unei astfel de poziționări și rămânem strict în zona dragă acestor trâmbițași ai comasărilor, cheltuielile cu aparatul administrativ. Că acest aparat este, pe medie, obez, nu-i de tăgăduit: statul are de peste 3 ori mai mulți angajați în administrație astăzi decât în 1989, deși gestionează o populație cu 20-25% mai mică decât atunci, fără să punem la socoteală faptul că s-a inventat calculatorul! Dar, știți dumneavoastră cum este cu media aceasta: dacă eu mănânc un pui și jumătate într-o zi și dumneavoastră doar o jumătate, pe medie noi doi am consumat câte un pui fiecare! La fel și cu aparatul administrativ, obez prin multe locuri dar și aflat la cură de slăbire prin multe alte zone. Dar, pentru că în politica noastră pădurea nu se mai vede din cauza copacilor iar o viziune de ansamblu lipsește cu desăvârșire, de unde să taie decidenții politici? Din fiefurile bine consolidate și suprapopulate ale ministerelor și agențiilor fără număr? Păi nu, în „buna” noastră tradiție, s-o fi împuțind el, peștele, de la cap dar haide să-l curățăm de la coadă! Și așa ajungem la rezolvarea deficitului bugetar nu prin analiza atentă a spărturilor din țeava banilor publici, nu prin cep la cheltuielile efectiv aberante (acesta este un subiect în sine și nu-și are loc detalierea aici) ci prin… comasarea, desființarea comunelor!

Un alt articol (https://www.digi24.ro/special/statul-la-stat/statul-la-stat-primarii-se-opun-reorganizarii-administrative-iar-politicienii-intretin-sistemul-costisitor-pentru-interese-electorale-2589675), arunca pe piață alte cifre fantasmagorice! Citez „in extenso”, pentru că merită văzut până unde poate duce jongleria dintre câteva date reale și multe date inventate (cea mai bună minciună este aceea care conține o parte din adevăr!): „…există 1.343 de localități cu mai puțin de 2.500 de locuitori. Pentru funcționarea acestor primării s-au cheltuit aproximativ 2.2 miliarde de lei. Un cost uriaș plătit din buzunarele cetățenilor. Elena Calistru, președinte Funky Citizens: Dacă e să împărțim suma aceasta la locuitori, înseamnă 990 de lei per locuitor, în vreme ce la nivelul consiliilor județene de exemplu, costul pentru locuitor este undeva de 160 de lei. Deci vorbim de un cost de aproape 7, 8 ori mai mare pentru a ține aparatul administrativ pentru aceste localități, foarte, foarte mici”. Păi, doamnă președinte de Funky, una la mână: și locuitorii din comunele mai mici plătesc taxe și impozite, așa că nu-i priviți ca pe niște unii pe care-i suportă alții! Doi la mână, cifrele pe care le avansați sunt efectiv scoase din burtă și iată cifrele reale: cheltuiala de personal/locuitor la comune este de 528 lei, nu 990 lei iar la „Consiliile județene” (corect „Județe”) este de 651 lei, nu 160 de lei, cum așa frumos spuneți! Și, fără să vreau, că uite ce fac cifrele astea când le privești cu atenție, acum realizez că, la nivel de județ, se cheltuie mai mult cu funcționărimea din aparatul respectiv per locuitor decât la comune, deși județul „gestionează” aceeași oameni (practic gestiunea județului se suprapune peste comune și peste orașe că nu importă alți cetățeni!). Și, important, din orice perspectivă am privi, cel mai aproape de cetățean este primarul și consiliul local, vecinii lui, nu Consiliul județean și președintele acestuia! Așadar…uite cine s-a umflat!

Trebuie reformă administrativ-teritorială? Personal, mă îndoiesc, dat fiind faptul că buboiul cheltuielilor deșănțate din banul public nu se află în curtea comunelor, după cum se vede clar în grafice. Dar, de dragul discuției, să spunem că trebuie făcută această reformă – însă numai conform Constituției (adică prin libera voință a cetățenilor localităților comasate, exprimată prin referendumuri locale) și, MARE ATENȚIE, NUMAI DACĂ REFORMA ESTE ÎN INTERESUL CETĂȚENILOR! Cei peste 30 de ani de reformă de dragul reformei ne-au adus aproape în sapă de lemn și asta pentru că am pierdut din vedere esențialul: ORICE ACȚIUNE A STATULUI TREBUIE FĂCUTĂ PENTRU BUNĂSTAREA CETĂȚENILOR ȘI NICIDECUM INVERS! Altfel, ce rost mai are democrația? Reducem totul doar la gestiunea venituri-cheltuieli, punem un manager de top pe post de președinte, desființăm complet Parlamentul (altă cheltuială inutilă, nu-i așa, în această „viziune”? Faptul că și Parlamentul este obez este altă discuție…), Guvernul poate fi înlocuit cu un Consiliu de administrație și purcedem la lumea ideală, visată probabil de către unele capete pătrate, unde fiecare consumă strict mai puțin decât produce (trebuie să rămână și pentru bonificațiile managerului și pentru aparatul acestuia, nu?) și unde n-ar trebui să mai ființeze satele, comunele, nici majoritatea orașelor mici, indiferent de consecințele pentru cetățean, unde n-ar mai exista ajutoare sociale, nici îngrijirea persoanelor vulnerabile sau cu handicap, învățământul să fie selectiv și pe bani, sănătate doar pentru cine-și permite să o plătească la costul real!!! Nu vi se pare că seamănă cu o combinație între nazism, fascism (cele două ideologii nu-s totuna, notă pentru chițibușari!) și neomarxism radical?

Însă minciuna are picioare scurte! O analiză comparativă, realizată de către președintele Asociației Comunelor din România, domnul Emil DRĂGHICI, deocamdată numai între indicatorii de la comune, orașe și municipii (spun deocamdată pentru că ar fi tare interesantă o analiză pe cheltuirea banilor în aparatul administrativ central), dezvăluie că mediul rural, la fel ca în ultimii 150 de ani, este crunt subfinanțat. Așa cum dezvoltarea capitalistă de până-n 1945 s-a bazat pe extragerea resurselor din zona rurală, extragere accentuată în perioada dezvoltării industriale din epoca comunistă, și astăzi cetățenii României sunt de două categorii: „urbanii” și „ruralii”; nu greșesc cu nimic, cifrele confirmă faptul că statul are mult mai multă grijă de „urbani”, cheltuind în consecință! Cel puțin, în perioada comunistă, această extragere de resurse s-a materializat în fabrici, uzine, mari construcții de infrastructură, în Casa poporului (că tot vorbirăm despre aceasta)! Astăzi?!

Revenind, cifrele arată limpede subfinanțarea aparatului administrativ din mediul rural și nu așa, cu câteva procente-n minus ci înfiorător, cu discrepanțe uriașe, de 50-60% și chiar peste la unii indicatori! Asociația Comunelor din România a tras repetate semnale de alarmă cu privire, de exemplu, la salarizarea discriminatorie din primăriile de comună, față de orașele mari și municipii, cu ignorarea principiului „la muncă egală plată egală”, fapt care a condus și conduce depopularea aparatelor administrative precum și la migrarea funcționarilor (care mai sunt) de la comune către zona urbană (vezi REZOLUȚIA). Nu s-a întâmplat nimic pozitiv, dimpotrivă, poate și ca să le astupe gura „cârtitorilor”, a fost aruncat pe piață acest subiect al „reorganizării administrativ-teritoriale” – la care, repet, nu cred că se opune nimeni dacă chiar este necesară! Dar, până la a răsturna carul, n-ar fi mai bine să-i ungem osiile, și mai cu seamă să astupăm găurile reale prin care curg grăunțele din car? Atunci de unde până unde toată foșgăiala asta cu comasarea menită să „rezolve” problemele bugetare?! Deci, de unde și până unde s-a proptit căruța-n comune deși este la mintea cocoșului că buba este în altă parte? Păi să vă spun de unde (citez fără ghilimele din poziția adoptată de A.Co.R.): sunt municipii care nu mai au unde să se umfle și cărora le-ar prinde bine să ocupe ceva teritoriu dar și resurse (pe raza multor comune sub-urbane se află investiții semnificative); mai pun și de la mine: sunt lideri politici care vorbesc fără să gândească și care aruncă pe piață distrageri de atenție, sunt resursele din ce în ce mai limitate de care dispune statul – iar aceste resurse trebuie musai orientate tot la cei care împart, că s-au învățat cu Mercedesul și le-ar fi tare greu în Dacie! Adică, mai pe scurt, revenind la exemplul mediei, fiindcă nu mai sunt doi pui pe masă, unii ar vrea să mănânce tot unul și jumătate, deci să nu strângă cureaua deloc, iar celorlalți să le rămână…oasele sau chiar nimic!

Acum a ieșit la suprafață adevărul, precum uleiul: vedeți cu atenție datele cuprinse în graficele publicate și, de câte ori mai apare vreo năzbâtie, precum cele citate, întrebați-vă dacă cel care vorbește are oareșicare interese, este pus de cineva cu interese sau pur și simplu vorbește ca să se afle-n treabă și să nu uite lumea de el!

(Acest material nu reflectă în mod obligatoriu poziția Asociației Comunelor din România, a Sindicatului SCOR sau a CPSGCOR).

Notă: se observă ponderea aproape dublă a cheltuielilor cu asistenții personali în bugetele comunelor, comparativ cu orașele; în aceste condiții, cheltuielile efective de personal sunt, la comune, de aproape 4 ori mai mici decât la orașe, deși acestea gestionează aproape jumătate din populația țării și 80% din teritoriul acesteia!

Notă: Populația județelor înseamnă populația comunelor adunată cu populația orașelor.

Notă: Se observă discrepanța majoră dintre comune și orașe; este de subliniat că gestiunea administrativă a județelor se suprapune peste cea a comunelor și orașelor, adică nu gestionează o populație separată; mai mult, majoritatea (peste 90%) dintre posturile județelor sunt ocupate de persoane care provin tot din orașe.

Notă: Se poate observa discrepanța uriașă între comune și orașe.

Notă: Cheltuielile de personal pe locuitor la comune sunt cu 60% MAI MICI decât la orașe; acest indicator reflectă cel mai bine modul discriminatoriu în care statul abordează serviciile oferite cetățenilor săi. Cheltuielile de personal ale județelor ar trebui suprapuse peste cele ale comunelor și orașelor pentru o imagine corectă – deoarece sunt calculate pe aceeeași locuitori.

Notă: Se observă că aceste cheltuieli sunt duble pentru orașe, față de comune! La fel, cheltuielile județelor ar trebui adăugate, proporțional, numărului de locuitori din comune și orașe, pentru o imagine corectă – în aceste condiții, discrepanța ar crește și mai mult!